EURASIER

Durata de citire: 2 minute

EURASIER (5)GERMANIA
Este o rasă veche germană provenită din încrucişarea Chow-Chow şi Wolf-Spitz. Prin selecţii severe şi atente s-a ajuns, în decursul anilor, să se obţină exemplarele de astăzi, apreciate nu numai în Europa, ci şi în America.Câine de talie mijlocie, foarte asemănător Spitzului, cu un contur mai lung decât pătrat, cu osatură solidă. Capul este puternic, asemănător cu cel al lupului, de formă conică, cu craniul plat, cu o cută frontală; nasul este drept şi negru, botul destul de lung, cu maxilarele puternice, în formă de foarfece. Ochii sunt întunecaţi, uşor migdalaţi, cu expresie serioasă. Urechile de mărime mijlocie sunt purtate în sus, drepte şi ascuţite, nu prea distanţate între ele ; gâtul este destul de musculos, trupul viguros, lunguieţ, spatele drept şi solid, pieptul bine conturat şi adânc, de mărime mijlocie. Picioarele sunt drepte, puternice, musculoase, cu osatură solidă, labele destul de mari, cu degetele curbate şi strânse, coapsele musculoase şi puţin oblice. Coada atârnă până la jaret când animalul se odihneşte, iar când este în mişcare o poartă rulat pe spate sau lateral. Părul este neted şi drept. Gura, maxilarele şi părţile inferioare ale corpului sunt acoperite cu păr scurt; pe coadă şi pe picioarele anterioare părul este lung şi formează fanion la coadă şi, respectiv, un fel de manşon în jurul picioarelor; pe gât, părul este mai lung dar nu formează coamă; pe restul corpului este semi-lung. Câine bine proporţionat, cu aspect elegant, calm, cutezător, inteligent, sensibil, bănuitor, devotat, vigilent şi atent. Este un foarte bun însoţitor şi un bun paznic al casei.
Înălţimea :
M. 52—60 cm   F. 48—56 cm
Greutatea :
M. 25—30 kg    F. 20—26 kg
Culoarea părului :
Roşu până la crem sau galben deschis ; gri-negru ; negru cu pete gri-brune la ochi, picioare şi coadă