Scurt istoric al descoperirii si cunoasterii anticorpilor

Durata de citire: 3 minute

Descoperirea anticorpilor a incheiat un drum anevoios batut “per pedes apostolorum” de acei oameni luminati care si-au framantat mintile sa raspunda la intrebarea veche de cand lumea: de ce oamenii care fac o anumita boala (variola, pojar) nu o mai repeta in tot restul vietii lor?
1880 – Pasteur si Mecinikov
Jubile_de_M_Pasteur-Q11464-p4Primul care a incercat sa dea un raspuns a fost Pasteur. El a ajuns la acest moment culminant printr-o suita de stralucite experiente care au pornit de la o … neglijenta. O cultura de bacili care provocau holera gainilor, uitata cateva saptamani pe o masa de laborator s-a dovedit incapabila de a produce boala mortala la gaini. Injectand apoi aceste gaini cu o cultura proaspata, ea nu mai era in stare sa le produca nici un rau, desi omora pe capete gainile care nu fusesera injectate in prealabil cu cultura veche. Aceasta experienta verifica pe animale, in conditiile laboratorului, observatia empirica potrivit careia indivizii devin rezistenti pentru toata viata in urma contractarii unei boli. Mai mult, experienta pasteuriana descrisa mai sus a demonstrat ca starea de rezistenta apare in urma contactului cu agentul patogen chiar daca acesta nu declanseaza simptomele caracteristice bolii, asa cum s-a intamplat cu cultura de bacili holerici imblanziti prin invechire. Acest ultim fapt a fost decisiv pentru ca Pasteur si toata armata sa de cercetatori care l-a urmat sa poata obtine animale apte sa supravietuiasca bolii si astfel sa poata deveni obiect de cercetare.
Aceasta incapacitate binecuvantata a animalelor si a oamenilor de a repeta boala s-a numit imunitate dobandita. Este poate cazul sa spunem ca termenul de imunitate desemneaza insusirea organismului de anu se imbolnavi atunci cand intra in contact cu un agent patogen. Aceasta lipsa de receptivitate poate fi inascuta, fiind caracteristica unei specii animale date. Astfel animalele , cu exceptia maimutei, nu se imbolnavesc de poliomielita, iar omul nu se imbolnaveste de anumite boli ale animalelor. In acest caz este vorba de o imunitate naturala. Asa cum o arata si cuvantul, imunitate dobandita este lipsa de receptivitate pe care un organism o castiga in cursul vietii sale individuale, fie in urma faptului ca el face boala, fie ca primeste un tratament care “mimeaza” boala, asa cum s-a facut cu gainile carora li s-a inoculat cultura de bacili cu virulenta atenuata. Acest tratament care consta in administrarea bacteriilor, virusurilor si produselor derivate, cu scopul de a realiza o imunitate viitoare fata de boala, a fost numit de Pasteur vaccinare si este in prezent atat de notoriu incat nu necesita nici un comentariu.
Consecintele practice ale acestei descoperiri au fost atat de covarsitoare incat nici chiar un Pasteur nu s-a putut ridica peste ele. De aceea, el a incercat cat mai mult sa le aplice  decat sa le Explice. Explicatia data de Pasteur fenomenului de imunitate dobandita dezvaluie pe de-a-ntregul chimistul din el. Imaginandu-si organismul ca un flacon ce contine un mediu de cultura utilizabil de catre microorganisme, Pasteur considera ca primul atac microbian asupra organismului consuma din acest mediu elemente nutritive esentiale, ceea ce face ca la repetarea  repetarea atacului micile bestii sa nu mai gaseasca hrana necesara dezvoltarii lor Si astfel sa nu poata provoca boala. Aceasta ipoteza numita a epuizarii, pe care a formulat-o Pasteur in 1880, asa naiva cum ne apare astazi, ramane totusi prima incercare de a raspunde la intrebarea cu care am inceput articolul.
 
Bibliografie:
1. M. Bals – Boli infectioase, vol 1 Ed. Medicala, Bucuresti 1968
2. J. Bordet – Traite de l’immunite dans les maladies infectieuses, Masson, Paris 1939
3. N. Cajal, R. Iftimovici – Din istoria luptei cu microbii si virusurile, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1964
4. V. Ghetie – Anticorpii in actiune, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti 1971