Vitamina B1 (Tiamina)

Durata de citire: 3 minute

Vitamina B1 (tiamina) a fost descoperită în anul 1910 de către Umetaro Suzuki, în Japonia, fiind prima vitamină B identificată.
În mod natural, tiamina este sintetizată de diverse specii vegetale, bacterii, alge şi unele ciuperci. Ea se găseşte în cantităţi mari în carnea de porc (ficat, rinichi) ouă, drojdia de bere şi în făinurile de cereale complete .
Prima sinteză chimică a vitaminei B1 a fost raportată de Robert R. Williams în anul 1935 .
Mecanism de acţiune
Forma activă a vitaminei B1 este tiamin pirofosfatul, care ia naştere printr-un proces de esterificare a tiaminei cu acidul pirofosforic.
Fosforilarea tiaminei în organism este un proces reversibil şi are loc permanent în celule şi ţesuturi. Cele mai intense procese de fosforilare a tiaminei au loc în intestin, ficat şi rinichi.
Tiamin pirofosfatul are funcţie de coenzimă, intervenind în numeroase reacţii biochimice importante pentru metabolismul glucidic (decarboxilarea oxidativă a piruvatului şi alfacetoglutaratului, folosirea pentozei în ciclul pentozofosfaţilor etc.), precum şi într-o serie de reacţii biochimice care fac legătura dintre metabolismul glucidic, lipidic şi protidic. În plus, tiamina intervine în procesul de conducere axonală (este implicată în funcţia canalelor de sodiu) şi în transmisia neuro-musculară (ca modulator al funcţiei receptorului colinergic nicotinic).
Deşi nu este încă cert demonstrat, se consideră că există o relaţie între necesarul de tiamină, aportul caloric şi consumul de energie.
La fel ca şi alte vitamine din grupul B, tiamina este considerată o vitamină „antistres” deoarece exercită un efect stimulator asupra sistemului imunitar, contribuind astfel la îmbunătăţirea capacităţii organismului de a depăşi diverse situaţii de stres .
În deficitul de tiamină, acidul piruvic nefiind metabolizat se acumulează în ţesuturi dând tulburări caracterizate clinic prin polinevrite periferice degenerative şi atrofie musculară (beri-beri uscat), edeme şi cardiomegalie (beri-beri umed), fenomene de encefalopatie şi tulburări digestive.
Relaţia doză efect
Necesarul de tiamină creşte odată cu aportul de glucide: la om se recomandă 0,4 – 0,5 mg pentru fiecare 1000 de calorii, doză la care se mai adaugă 0,6 mg / 1000 de calorii în timpul sarcinii şi lactaţiei . Pentru câini se recomandă următoarea doză terapeutică de tiamină: de 10 -100 mg.  Nu există date cu privire la o relaţie clară de tip doză-efect, probabil şi din cauză că dozele mici se metabolizează în întregime, iar dozele mai mari umplu depozitele, restul fiind eliminat prin urină, în majoritate sub formă neschimbată .
Efecte secundare posibile
Riscul apariţiei unor efecte secundare în urma administrării de tiamină este considerat a fi foarte scăzut. Studiile de toxicitate au demonstrat că la şoareci şi şobolani doza letală ia valori de 3000 – 5000 mg /kg .
La om s-au semnalat cazuri rare de „şoc tiaminic” în urma injecţiilor intravenoase, etiopatogenia acestor cazuri fiind considerată a fi de natură alergică. Dozele mari administrate pe cale orală pot cauza dureri de cap, tahisfigmie, iritabilitate sau insomnie, stări care dispar prin diminuarea dozelor de tiamină.
Interacţiuni medicamentoase
În prezent se ştie că tiamina poate interacţiona cu următoarele substanţe medicamentoase:
– Tetraciclina. Tiamina poate interfera absorbţia şi activitatea tetraciclinei .
– Medicamentele antidepresive. Suplimentele cu vitamina B1 pot îmbunătăţi eficacitatea unor medicamente antidepresive, precum: nortriptilin, desipramin şi imipramin .
– Substanţele antineoplazice. Rezulatele unor studii in vitro sugerează că tiamina poate inhiba efectul antitumoral al unor substanţe utilizate în chemoterapie, însă nu se cunoaşte încă semnificaţia clinică a semnalărilor de acest gen .
– Digoxinul. Studii de laborator au demonstrat că digogsinul reduce abilitatea celulelor cardiace de a absorbi şi utiliza vitamina B1.
– Diureticele. Diureticele, şi în special furosemidul, reduc nivelul tiaminei în organism şi diminuează capacitatea de absorbţie şi utilizare a vitaminei B1 de către celulele cardiace.
– Scopolamina. Vitamina B1 poate contribui la diminuarea efectelor secundare (stări de confuzie, slăbiciune musculară, tulburări de memorie) ale terapiei cu scopolamină .
– Alcoolul poate perturba absorbţia şi activitatea vitaminei B1.
– 5-Fluorouracilul se află în relaţie de antagonism cu tiamina, probabil din cauza competiţiei pentru procesul de fosforilare.
– Acidul cafeic, acidul clorogenic şi acidul tanic sunt acizi de origine vegetală care impiedică absorbţia tiaminei prin oxidarea acesteia.
– Quercetina şi rutina, flavonoizi de origine vegetală, au capacitatea de a acţiona antagonic cu tiamina.

Bibliografie

*** Vitamin B1, Wikipedia The Free Encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Thiamine
– STROESCU, V. (1998) – Bazele farmacologice ale practicii medicale, ediţia a VI-a, Ed. Medicală, Bucureşti.
*** (2003) – Safe Upper Levels for Vitamins and Minerals, Expert Group on Vitamins and Minerals ,
*** Medical Reference – Complementary Medicine (2002) – University of Maryland Medical Center,
*** (2005) – Nutrient Reference Values for Australia and New Zealand Including Recommended Dietary Intakes, Australian government, Department of Health and Ageing, National Health and Medical Research Council, ISBN Online 1864962437,
– POP, P. (1999) – Boli de nutriţie şi metabolism la animale, Ed. Mirton, Timişoara.

© dr. Bogdan Frunzareanu
medic veterinar