Administrarea medicamentelor în urechi
Câinii, mai ales cei cu urechi căzute, dar şi ceilalţi, suferă foarte des de catar auricular şi de otite. In aceste cazuri, este necesară administrarea locală a medicamentelor. Forma medicamentoasă cea mai indicată este unguentul. Lichidele sunt contraindicate, deoarece rămîn în ureche, iar prafurile sunt iritante. Ca regulă generală, nici un medicament nu se aplică decît într-o ureche perfect curată, după ce s-a îndepărtat orice urmă de murdărie, secreţie sau puroi. Această curăţenie a urechii se face numai cu o pensă hemostatică, în care se prinde un tampon de vată, se închide pensa şi apoi se răsuceşte strâns pe pensă, aşa încît să nu se poată desprinde nici un fir de vată. Cu acest tampon fixat pe pensa se curăţă urechea în toate şanţurile şi în profunzime. Nu trebuie să ne fie teamă pentru timpan, întrucît pensa nu poate ajunge niciodată până la el, deoarece conductul auricular este curb. Curăţirea se face prin răsucirea pensei, iar tamponul se schimba ori de câte ori este nevoie, până când iese perfect curat.
Dacă avem de-a face cu câini care au păr în urechi (Caniche, Fox Terrier), acesta se va smulge cu mâna liberă, folosind unghiile, sau cu ajutorul pensei. Tot secretul constă să se apuce păr puţin în mână sau în pensă. Se aplică unguentul în urechea perfect curată şi fără păr, pus tot pe un tampon de vată răsucit pe pensă. După aplicarea unguentului, urechea sau urechile se masează bine.
Evident, operaţia se face tot punînd câinele pe masa. Dacă se lucrează cu delicateţe, câinelui îi face chiar plăcere, pentiu că este vorba, în general, de boli pruriginoase şi mişcarea prin ureche, loc unde câinele nu se poate scărpina, îi conferă o senzaţie placută.
În timpul tratamentului, în mod reflex, câinele dă din piciorul din spate, ca şi când s-ar scărpina. Nu trebuie să împiedicăm acest reflex. Acest tratament durează mult, dacă boala este avansată, de regulă între 10 şi 30 de zile, dar se face o dată pe zi.
Nu se vor folosi improvizaţii în locul penselor hemostatice, folosind beţe, vata poate să se desprindă, să cadă în conductul auricular şi, încercînd s-0 scoatem, mai rău o înfundăm, ceea ce va duce la o infecţie gravă, de regulă incurabilă fără o laborioasă intervenţie chirurgicala.
În plus, aceste beţe nici nu se pot dezinfecta, se îmbibă cu secreţie şi vom face constant o reînsămînţare a urechii cu germenii tmpotriva cărora luptăm. Folosirea betelor de lemn pentru toaleta urechii, constituie o dovadă de empirism grav.
Există şi unele produse de import, formate dintr-o tijă de plastic rigid, cu tamponul de vată bine fixat într-unul din capete care se aruncă după fiecare întrebuinţare.