Boala maimuţelor verzi
Boala de Marburg este o febră hemoragică, cu mortalitate ridicată, transmisibilă la om de la maimuțele verzi (Cercopithecus aethiops) provenite din Uganda (Africa) care sunt folosite pentru cercetări în diferite laboratoare și institute din lume.
Legat de aceste maimuțe celebre, s-a purtat cândva și prezumția contaminării cu mult discutata boală HIV (SIDA).
• Etiologie – virusul Marburg, care prin construcție și structură se deosebește de celelalte virusuri. Denumirea bolii provine după cunoscuta localitate din Germania unde au apărut cele mai multe cazuri și unde s-au elucidat cauzele bolii în anul 1967.
Bolnavii au avut contact cu maimuțele, ei fiind medici şi infirmieri, din 31 de cazuri au murit 7.
Rezervorul de virus stabilit precis sunt maimuţele amintite. Experimental sunt sensibili şi cobaii şi șoarecii nou născuți. Animalele inoculate experimental fac leziuni grave ce afectează ficatul, splina şi pulmonii (este vorba de maimuțe şi cobai).
Virusul a putut fi cultivat pe culturi de celule renale de maimuță. Maimuțele inoculate experimental, subcutanat fac o boală mortală în 2-3 zile.
• Infecţia şi manifestarea bolii la om.
Maimuţele fac forme inaparente de boală, de aceea maimuţele care au infectat oamenii nu aveau semne clinice, ceea ce ar deduce că acestea fac forme asimptomatice – foarte periculoase. De cele mai multe ori infecţia la om nu a fost determinată de contactul cu maimuţele, ci cu organele lor în lucrările de necropsie şi recoltare de probe.
Perioada de incubaţie este de 5-9 zile (date precise luate după înregistrări complete).
Tabloul clinic – simptomatic – este cel mai sever în cazul în care infecţia primară se realizează cu sângele şi organele
maimuţelor, faţă de contactul direct cu oamenii bolnavi, deoarece virusul îşi pierde din virulenţă prin trecerea la om.
Boala începe cu o stare generală proastă, urmată la scurt timp de dureri de cap în zona frontală şi occipitală (fruntea şi ceafa), temperatura ajunge la 40 °C şi rămâne în platou timp de 4-8 zile.
Se constată vomitări puternice, urmate de o diaree profundă, iar ia 5-7 zile apare un exantem (eroziuni) pe mucoasa bucală şi o conjunctivită la jumătate din cazuri.
Hemoragiile sunt prezente la nivel gastro-intestinal, gingival şi la locul de efectuare a injecţiilor.
Leziunile cele mai importante afectează ficatul, rinichii, pulmonii şi ţesuturile limfoide.
Hepatitele provocate de virusul de Marburg, fără icter intens se pot diferenţia de formele specifice (clasice) din febra galbenă, leptospiroză şi alte boli hemoragice.
La nivelul ficatului se găsesc necroze intense, dar şi în alte organe: testicule, ovare, rinichi, pancreas.
Chiar şi tulburările nervoase sunt destul de frecvente.
• Diagnosticul – se face pe baza anamnezei (dacă omul a venit în contact cu maimuţele verzi) şi evidenţierea virusului prin metode de laborator.
• Tratamentul – se face de obicei un tratament simptomatic deoarece nici un tratament specific nu este cunoscut. S-a utilizat serul de convalescent şi interferonul în cantităţi mari, cu unele rezultate.
• Profilaxie – măsuri severe de carantină (6 săptămâni pentru maimuţele verzi importate în scopuri experimentale). Personalul din clinici şi spitale vor respecta cele mai severe măsuri de precauţie pentru a nu se infecta de la bolnavi prin contactul cu ei şi cu produsele lor; controlul riguros al vaccinurilor realizate pe culturi de celule renale recoltate de la maimuţe, pentru evitarea infecţiei la om.

Related posts:

Pseudopesta aviară Boala zgârieturii de pisică Balantidoza Variola maimuţelor Paravaccina – Pseudocowpoxul Listerioza Trichineloza Zoonozele Babesioza SCABIA (Râia) Coccidioidomicoza Sporotrichoza Gastroenterita produsă de virusul Rota Boala lui Ebola Cenuroza Microsporia Rujetul Zoonoza LEPTOSPIROZA LA CÂINE DERMATITA CARBUNOASA