Boala Lyme/neuroborrelioza este cauzată de spirocheta intracelulară Borrelia burgdorferi și a fost recunoscută pentru prima dată la oameni în Lyme, Connecticut, în 1975. Este cea mai comună boală transmisă de căpușe în emisfera nordică și infecțiile au fost documentate la multe specii, inclusiv la cai. În anul 2000, 40% dintre caii din nord-estul SUA fuseseră expuși la B. burgdorferi conform testelor serologice [1]. Diagnosticarea și tratamentul bolii Lyme rămân în general dificile și controversate atât în cazul pacienților umani, cât și în cazul celor veterinari, deoarece expunerea este destul de comună, conform testelor serologice, iar semnele clinice comune sunt nespecifice și adesea variază în severitate. Simptomele bolii Lyme la cai includ dermatită, scădere în greutate cronică, febră, articulații umflate, uveită, dureri musculare și claudicație piciorală sporadică și variabilă. În cazuri rare, infecția se poate răspândi la sistemul nervos central, ceea ce se numește neuroborrelioză [2, 3]. Neuroborrelioza a fost confirmată la un cal Thoroughbred în vârstă de 12 ani care prezenta semne de depresie, rigiditate la nivelul gâtului, performanță scăzută și un titru crescut de anticorpi la B. burgdorferi [2]. Cu toate că calul a răspuns inițial la tratamentul cu doxiciclină, starea lui s-a deteriorat când tratamentul a fost întrerupt. La autopsie, s-a observat leptomeningită, vasculită leptomeningeală limfohistiocitară, neurită craniană și radiculoneurită periferică cu degenerare walleriană, constatările fiind consistente cu un diagnostic de neuroborrelioză. Imunodeficiența, care a fost propusă ca un factor de risc potențial pentru dezvoltarea neuroborreliozei, a fost, de asemenea, prezentă la acest cal. Prevalența bolii Lyme și a neuroborreliozei la cai nu a fost stabilită. Terapia antibiotică eficientă pentru boala Lyme prezintă numeroase dificultăți. Spirochetele B. burgdorferi utilizează mai multe mecanisme pentru a rezista distrugerii de către antibiotice și sistemul imunitar. Rezistența antibiotică în vivo este conferită de capacitatea de a trăi intracelular. În plus, deoarece unele antibiotice, cum ar fi beta-lactamele, ucid doar organismele care se divid activ, divizarea lentă bine documentată a acestei spirochete poate contribui, de asemenea, la capacitatea sa de a evita activitatea antimicrobiană. B. burgdorferi are, de asemenea, capacitatea de a forma tulpini la care lipseste perețele celular, numite l-forme, care au fost demonstrate a afecta în mod specific capacitatea bacteriilor de a produce infecții cronice. Aceste l-forme ale B. burgdorferi sunt, de asemenea, inherent rezistente la multe antimicrobiene din cauza lipsei pereților celulari și a pierderii capacității lor de a se replica. Mulți cai diagnosticați cu boala Lyme pe baza prezenței febrei persistente și/sau a claudicației sunt tratați cu tetraciclină la o doză de 6,6 mg/kg bwt, IV, la fiecare 24 de ore sau cu doxiciclină la o doză de 10 mg/kg bwt, PO, la fiecare 12 ore, cu răspuns clinic pozitiv raportat [4]. Deoarece diagnosticul cailor cu boala Lyme, în general, rămâne controversat, este dificil să evaluăm cu adevărat eficacitatea acestor medicamente în tratamentul său. Cu toate acestea, în cazul unui cal diagnosticat cu neuroborrelioză, un prim pas ieftin ar fi administrarea de tetraciclină IV timp de 2-4 săptămâni, urmată de terapie prelungită cu doxiciclină orală. Cu toate acestea, niciunul dintre acești agenți nu traversează bariera hematoencefalică într-o măsură semnificativă, și nu se știe dacă inflamația produsă în prezența neuroborreliozei ar crește penetrarea lor. În medicina umană, tratamentul neuroborreliozei începe adesea cu terapie IV folosind o cefalosporină de generație a treia, cum ar fi ceftriaxona sau cefotaxima, ceea ce ar trebui să fie luat în considerare în cazul cailor cu infecții refractare [5].

Bibliografie

1. Magnarelli, L.A., Ijdo, J.W., Van Andel, A.E., Wu, C., Padula, S.J. & Fikrig, E. (2000) Serologic confirmation of Ehrlichia equi and Borrelia burgdorferi infections in horses from the northeastern United States. Journal of the American Veterinary Medical Association, 217, 1045–1050.
2. James, F.M., Engiles, J.B. & Beech, J. (2010) Meningitis, cranial neuritis, and radiculoneuritis associated with Borrelia burgdorferi infection in a horse. Journal of the American Veterinary Medical Association, 237, 1180–1185
3. Imai, D.M., Barr, B.C., Daft, B. et al. (2011) Lyme neurobor-reliosis in 2 horses. Veterinary Pathology, 48, 1151–1157
4. Divers, T.J. & Chang, Y. (2009) Lyme disease. In: N.E. Robinson & K.A. Sprayberry (eds), Current Therapy in Equine Medicine, pp. 143–144. Saunders Elsevier, St Louis.
5. Mervine, P. (2003) Treatment of neuroborreliosis. Pediatric Infectious Disease Journal, 22, 671–672.

Related posts:

CONSIDERAȚII DE ORDIN CLINIC ŞI TERAPEUTIC ÎNTR-UN EPISOD DE INFLUENŢA CALULUI Listerioza Trichineloza SCABIA (Râia) Coccidioidomicoza Sporotrichoza Boala zgârieturii de pisică Gastroenterita produsă de virusul Rota Pseudopesta aviară Boala de Marburg Balantidoza Variola maimuţelor Paravaccina – Pseudocowpoxul Cenuroza Microsporia Rujetul Zoonoza ECVIPUR Anemia infecţioasă ecvină Pesta africană a calului