CÂINII ŞI IERARHIA
Când se urcă pe pat, nimeni nu poate să-l dea jos şi, adesea, stăpânii sunt obligaţi să doarmă pe canapea. Când stăpânul pleacă, trebuie să se prefacă că duce gunoiul, altfel el este primul care iese pe uşă. Când cineva se îmbracă, el stă la pândă şi fură un ciorap, un pantof, ceva. Recuperarea se face numai prin schimb, iar de multe ori cedarea obiectului este acompaniată de mârâit. În parc, când stăpânul îl cheamă, vine numai când vrea. Ordinele nu sunt ascultate decât dacă sunt acompaniate de o recompensă. Doreşte să mănânce odată cu stăpânii şi ceea ce mănâncă aceştia … Are o agresivitate competitivă pentru un aliment, obiect sau loc. Stă cu capul sau cu labele pe umărul stăpânului. Decide când vrea să se joace şi impune jocul celorlalţi. Mai rău, de multe ori imită actul sexual folosind ca suport piciorul stăpânului. Când este singur, face marcaje cu urină, şi/sau distruge obiecte, mai ales pe cele care sunt asociate cu plecarea stăpânilor.
De ce aceşti câini iau singuri decizii şi nu ascultă, când de fapt ei îşi adoră stăpânii? Nu este vorba de nici un viciu. Este doar o problemă de ierarhie. Câinele este un animal social. În sălbăticie trăieşte numai în haită. Într-o haită, fiecare individ are o poziţie bine determinată, de la şeful haitei (masculul dominant) până la ultimul individ. Randamentul şi stabilitatea unei haite sunt, în cea mai mare măsură, determinate de autoritatea şefului. Pentru un câine, totul are valoare ierarhică. Mâncatul, odihna, reproducerea, joaca, …, toate sunt determinate de poziţia socială a fiecăruia. Atunci când fiecare îşi cunoaşte locul şi respectă priorităţile dominantului, ierarhia reduce conflictele. Nu trebuie uitat că, dintre toate carnivorele, cel mai mare randament la vânătoare îl are câinele sălbatic, aproximativ 80-90% reuşite. Aceasta nu se datorează fizicului ci sistemului de dispunere a indivizilor în urmărire, care se bazează pe poziţia ierarhică a fiecăruia. După ce prada a fost doborâtă, ordinea accesului la ea este dată de poziţia socială a fiecăruia, dar nu trebuie uitat că toată haita mănâncă. Chiar şi femelelor care au rămas la vizuină să îngrijească puii li se regurgitează o parte din pradă. Interesant este că şi câinii sălbăticiţi (maidanezii care au ajuns pe câmp sau în pădure) adoptă acelaşi sistem. Câinele domestic consideră familia care l-a adoptat ca pe propria haită şi urmează instinctiv legile generale ale acesteia. Dacă în familie câinele devine dominant, aceasta se datorează acordului inconştient al grupului familial. Nu trebuie neglijat faptul că fiecare individ are tendinţa, firească de altfel, să avanseze ierarhic. Pentru aceasta se bazează pe forţa fizică şi psihică, pe trucuri şi pe un sistem de alianţe. Ce trebuie făcut ca să nu ne confruntăm cu problemele enumerate la începutul articolului? Răspunsul e simplu: stăpânul trebuie să se comporte ca un şef autoritar, iar câinele, în mod obligatoriu, trebuie să se găsească pe ultima poziţie în haita pe care noi o numim familie. Perioada critică, în care se stabileşte ierarhia în familie, este între 6 luni şi 2 ani. Indiferent de vârsta la care puiul ne intră în casă, trebuie să stabilim nişte reguli clare de coabitare:
– Disciplina alimentară nu mănâncă decât la ore fixe, numai într-un anumit loc şi din acelaşi castron; strict interzis să i se dea suplimente alimentare între mese; după ce pleacă de la castron şi a mai rămas mâncare neconsumată, acesta se lasă aproximativ 10-15 minute după care se ia şi se pune într-un loc inaccesibil puiului; la următoarea oră de masă se completează cu mâncare până la porţia necesară; atenţie, câinii nu sunt mofturoşi, noi îi facem aşa! Dacă mâncarea este bine echilibrată, (cantitate, proteine, lipide, minerale, vitamine etc …). chiar dacă refuză să mănânce câteva zile, nu este un capăt de ţară, în final va mânca ceea ce noi dorim să-i dăm, şi asta fără fasoane. Ceea ce este capital, respectaţi orarul de masă şi nu lăsaţi mâncare peste zi. Mai trebuie ştiut ceva, extrem de important pentru stabilirea ierarhiei: când i se dă de mâncare, căţelul trebuie ţinut de la câteva secunde, până la 1-2 minute în faţa castronului (ideal este să cunoască comanda „Aşteaptă”, foarte simplu de învăţat, dar până atunci, un simplu NU este suficient), după care i se dă comanda „Bravo, Mănâncă”.
Suplimentele alimentare sunt admise doar în timpul dresajului, atunci când dorim să facă nişte asocieri în vederea formării reflexelor condiţionate.
– Locul căţelului este ales de stăpân, fără curent, umezeală, confortabil şi să nu fie aşezat în drum. De câte ori se duce acolo, trebuie lăsat în pace, respectaţi-i odihna, dar nu permiteţi să doarmă pe fotolii, pe pat sau oriunde este deranjant pentru restul familiei. Dacă trebuie pedepsit (asta de fapt înseamnă greşeli de educare ale stăpânului), cearta trebuie să înceteze atunci când acesta se duce „la locul lui”.
– Alianţe se mai întâmplă ca un membru al familiei să vină acasă nervos şi să certe căţelul. Indiferent dacă are sau nu dreptate, nimeni nu are voie să ia apărarea căţelului. Foarte des se întâmplă să auzim: „Ce ai dragă? El se bucură că ai venit acasă şi tu îl cerţi!”. Cei care spun lucruri de acest gen uită sau nu ştiu că în acel moment câinele consideră că are un aliat şi, instinctiv, va căuta să avanseze în ierarhia familiei.
– Plimbarea când plecăm, primul care iese pe uşă este stăpânul. Este extrem de important să se ţină seama de această regulă. Nici un subaltern nu iese dintr-o cameră primul, iar şeful al doilea. Ajunşi în stradă nu trebuie lăsat să facă imediat pipi, ci doar după 20-30 metri, atunci când i se dă comanda „Liber”. Căţelul poate să fie în lesă, dar umblă pe unde vrea. Atenţie, acest „pe unde vrea” este limitat de lungimea lesei, în nici un caz nu trebuie să ne târască cine ştie pe unde, în această situaţie. „Liber” înseamnă că nu merge „La Picior”. Îşi poate face nevoile şi poate mirosi copacii şi tufişurile, atât în parc nu trebuie lăsat 1-2 ore să hălăduiască şi să se joace non-stop. Din cinci în cinci minute trebuie chemat, lăudat şi recompensat. După câteva secunde, i se
aceste două noţiuni există o relaţie biunivocă, mai mult. În majoritatea situaţiilor nu se pot disocia, în final doresc să fac o ultimă remarcă. Foarte mulţi dintre dumneavoastră apelează la serviciile unor dresori profesionişti. în primul rând trebuie să spun o zicală din tenis bine joci, prost joci, jucător te numeşti. Nu contează ce atestate sau ce reclamă vă prezintă un dresor. Ceea ce este important sunt rezultatele obţinute în concursurile de lucru. Pe toate foile de arbitraj există o rubrică în spune „Liber” şi este lăsat la joacă. Altfel va asocia chematul cu punerea lesei şi terminarea plăcerii. Trebuie să avem grijă ca întotdeauna chemarea să fie urmată de ceva foarte plăcut pentru câine (pentru foarte mulţi căţei, un Bravo şi o mângâiere sunt suficiente).
Deja am început să depăşim subiectul „Ierarhie” şi să intrăm în „Educaţie”. Este drept că între care se specifică cine este „Conductorul” câinelui în probă. A nu se face confuzie cu „Proprietarul”. Solicitaţi aceste foi de arbitraj şi vă veţi da seama de valoarea dresorului din faţa dumneavoastră. Şi încă un lucru extrem de important: considerând câinele dumneavoastră ca fiind perfect dresat, nu este suficient ca el să vă asculte. Asta depinde în primul rând de IERARHIE.