Dihorul – Mustela putorius

Durata de citire: 4 minute

Dihorul, cunoscut științific ca Mustela putorius furo, este un mamifer din familia Mustelidae. Dihorii sunt animale mici, solitare și carnivore,inruditi cu nevastuicile, vidrele si bursucii. Ei sunt adesea ținuți ca animale de companie sau folosiți pentru controlul rozătoarelor datorită abilităților lor de vânătoare.

Dihorii sunt animale de companie iubite în multe locuri, dar reglementările privind deținerea lor pot varia de la o zonă la alta. Este important să respectați legile și regulamentele locale atunci când dețineți un dihor ca animal de companie.

DIETĂ

Dihorul este un carnivor obligatoriu cu un tract intestinal scurt fara cecum și valva ileocolică. Timpul de tranzit GI poate fi de doar 3 ore de la stomac la rect. Acest timp rapid de tranzit, împreună cu lipsa de enzime contribuie la o absorbție ineficientă. Ca rezultat, ei nu pot absorbi suficiente calorii din carbohidrați, iar produsele lactate pot cauza scaune moi. Dieta unui dihor ar trebui să conțină 30-35% proteină animală și 15-20% grăsime și să fie săracă în fibră. Există multe diete formulate de înaltă calitate pentru dihori. Acestea ar trebui să se bazeze pe proteine animale ca ingredient principal, cu cantități limitate de cereale și zahăr. Gustările dulci, cum ar fi stafidele, bananele și alte fructe, ar trebui evitate. Se recomandă hrănirea la liber datorită timpului scurt de tranzit gastrointestinal al dihorului și ratei metabolice ridicate. Cu excepția cazului în care sunt hrăniți cu alimente foarte bogate în grăsimi, dihorii în general mănâncă cât doresc fără a deveni obezi. Apa ar trebui să fie disponibilă în permanență. O sticlă de apă cu un tub pentru înghițire este cea mai bună opțiune, deoarece dihorii se joacă adesea cu o farfurie. Alimentele nepotrivite, cum ar fi morcovii și papaya pot bloca tubul digestiv.

CONTENȚIA

Pentru o contentie sigura, cel mai buni este să se aplice tehnica de prindere de ceafă. Prinderea de ceafă funcționează cel mai bine atunci când corpul animalului este suspendat, dar este la fel de eficientă și în poziția de decubit dorsal (culcat pe spate). Prinderea de ceafă a unui dihor încetinește ritmul cardiac și, de obicei, rezultă într-un gâfâit, care ajută la examinarea orală. Atunci când este necesară o restricție minimă, este suficient ca o mână să încolăcească corpul dihorului la nivelul umerilor, în timp ce animalul este suspendat. Gustările bogate în grăsimi, precum Nutrical sau Ferretone, pot fi folosite pentru a distragere atenția animalului în timpul restricției.

LOCUL DE ELECTIE PENTRU RECOLTARE DE SANGE SAU ADMINISTRARE DE MEDICAMENTE

Volumele mai mari de sânge pot fi colectate din vena cava craniană, accesată la nivelul scobiturii sternal (gât).

Venele cefalice și safena pot fi folosite pentru volume mai mici de sânge. Cateterele intravenoase (IV) sunt de obicei plasate în vena cefalică. Injecțiile pot fi administrate subcutanat (în zona umerilor sau flancurilor), intravenos (prin venele cefalice sau safene) și intramuscular (în mușchii cvadriceps sau biceps femural).

EXAMINAREA FIZICĂ

Examinările ar trebui să includă evaluarea greutății dihorului, starea sănătății dentare și a canalului auricular. Inima ar trebui să fie evaluată pentru murmur, iar orice semne de alopecie ar trebui notate. O palpare abdominală atentă și evaluarea ganglionilor limfatici sunt necesare pentru a detecta neoplaziile și alte probleme, în special pe măsură ce dihorul îmbătrânește. Examenul pentru acarienii de urechi se efectuează dacă starea dihorului este necunoscută; infestările cu acarieni de urechi sunt de obicei subclinice. Se recomandă efectuarea unui examen direct al fecalelor și o flotație. Examinările de rutină ale hemogramei complete și chimice sunt recomandate pentru dihorii de vârstă mijlocie și cei mai în vârstă. Dihorii ar trebui să fie imunizați împotriva virusului jigodiei câinelui (CDV) la 6, 10 și 14 săptămâni și să primească revaccinări anuale. Vaccinurile CDV aprobate pentru dihori includ Fervac-D (United Vaccine) și Purevax Ferret (Merial). Vaccinarea împotriva turbării ar trebui să aibă loc la 3 luni, urmată de o revaccinare anuală. Imrab (Merial) este singurul vaccin aprobate împotriva turbării pentru dihorii. Este recomandată prevenirea împotriva viermilor de inimă în zonele endemice.

Analizele hematologice și biochimice serice pot oferi informații importante despre sănătatea și funcționarea organismului dihorului Aceste valori pot varia în funcție de specie, vârstă, sex și starea de sănătate. Mai jos sunt prezentate câteva dintre valorile hematologice și biochimice serice comune în cazul dihorilor:

HematologieValori
RBC9.3 – 9.69 x106/µl
Hematocrit48.4 -49.8%
WBC7.0-9.2 x 103/µl
Hemoglobina16.2-16.8 g/dl
Neutrofile47 – 50 %
Limfocite45 – 48 %
Eozinofile3.0 – 3.5 %
Monocite1.0 – 1.19 %
Bazofile0 -0.49 %
Platelets730 – 766 x 103/µl
BiochimieValori de referinta
Albumina3.4-3.5 g/dl
Globulina2.4-2.6 g/dl
Glucoza93-134 mg/dl
BUN10-45 mg/dl
Creatinina0.4-0.09 mg/dl
Calciu4.0-9.1 mg/dl
Fosfor8.0-11.8 mg/dl
Sodiu137-162 mEq/L
Potasiu4.2-7.7 mEq/L
Clor102-125 mEq/L
Bilirubina totala0.2 mg/dl
ALT138-210 IU/L
AST76-97 IU/L
Fosfataza alcalina31-84 IU/L
Colesterol158-183 mg/dl
Proteine totale5.9-6.0 g/dl

TULBURĂRI FRECVENTE

  • Obstrucția gastrointestinală (înghițirea de corpuri străine, tricobezoar). Dihorii tineri sunt predispuși să înghită jucării, precum spumă de cauciuc și latex.
  • Boala suprarenală
  • Leziuni traumatice
  • Cardiomiopatie, insuficiență cardiacă congestivă
  • Tumori ale celulelor beta pancreatice (insulinom)
  • Helicobacterioză gastroenterică
  • Boala inflamatorie intestinală
  • Limfom
  • Tumori benigne ale celulelor mast de la nivelul pielii
  • Splenomegalie (de obicei benignă)
  • Coccidioză

POTENȚIAL ZOONOTIC (TRANSMIS LA OM)

  • Giardia
  • Listeria
  • Salmonella
  • Campylobacterioză
  • Criptosporidioză
  • Tuberculoză (M. avium, M. bovis, M. tuberculinum)
  • Virusul gripal A
  • Rabie
  • Ectoparazitoză (infestarea cu paraziți externi)

Bibliografie

  1. Bell J: Ferret nutrition. Vet Clin No Am Exot Anim Pract 2(1):169-192, 1999.
  2. Fisher ME, Jacobs DE, Hutchinson ME: Efficacy of imidacloprid on ferrets experimentally infested with the cat flea Ctenocephalides felis. 2nd Intl Flea Symp, Sppl CompendContin Educ Pract Vet. 23 (4A), 2001.
  3. Fox J: Biology and Diseases of the Ferret. Williams & Willkins, Baltimore, Maryland, 1998.
  4. Johnson-Delaney C: Exotic Companion Medicine Handbook. Lake Worth, Zoological Education Network, 2000, www.exoticdvm.com
  5. Lloyd M: Ferrets: Health, Husbandry and Diseases. Blackwell Science, Osney Mead, Oxford, 1999.
  6. Morrisey JK, Ramer JC: Ferrets, clinical pathology and sample collection.Vet Clin No Am Exot Anim Pract 2:553-564, 1999.
  7. Quesenberry K, Carpenter J (eds): Ferrets, Rabbits and Rodents: Clinical Medicine and Surgery. St. Louis, WB Saunders Co, 2004.
  8. Shoemaker, et al: Correlation between age at neutering and age at onset of hyperadrenocorticism in ferrets. J Am Vet Med Assoc 2000, pp 195-197.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Call Us