Gh. SOLCAN – Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi,

REZUMAT

Malasezioza sau pitirosporoza este o levuroză datorată multiplicării anormale la suprafaţa tegumentului şi a conductului auditiv exten a levurilor lipofile din genul Malassezi (fost Pithyrosporum). Infecțiile carnivorelor și în special ale câinilor sunt cele mai frecvente și mai bine cunoscute. Levurile fiind lipofile, patogenitatea este favorizată de secreția excesivă de cerumen sau sebum, umiditatea excesivă, stări de imuno depresie (hipercorticism, hipotiroidie), afecțiuni congenitale, stări de hipersensibilizare (atopii cronice), tratamente abuzive cu antibiotice sau corticoizi etc.
Manifestarea clinică cea mai frecventă este otita externă ceruminoasă. Se mai poate constata dermatita seboreică tradusă prin alopecie difuză, zone eritematoase (macule), papule și cruste, plăci de hipercheratoză, lichenizate şi hiperpigmentate, situate mai frecvent pe față, regiunea cervicală, axilară, inguinală, ventroabdominală şi extremităţile distale ale membrelor. Se asociază cu dermatita atopică la 28% din cazuri. Tratamentul se face cu antimicotice, local sau general, dar identificarea şi combaterea factorului predispozant are un rol esenţial.

ABSTRACT

Malasseziosis or pithyirosporosis is a levurosis determined by abnormal multiplication on the skin and into the external ear chanell of lipophilic levurae from Malassezia (Pithyrosporum) genus. Infections are most common in carnivore, especially in dogs. Being lipophilic, the pathogenity of the levurae is favorized by excessive cerumen or sebum secretion, excessive humidity, immunosupression, congenital disorders, hypersensitivity diseases (chronic atopy), abusive treatment with antibiotics and corticoids etc. Most common clinical expression is external otitis. Seborrheic dermatitis can be also noticed, with diffuse alopecia, papulae, crusts, hyperkerathotic plaques, liquenification and hyperpigmentation on the face, neck, axilla, inguinal and ventral abdomenum, and distal parts of the limbs. Atopic dermatitis is associated in 28% of the cases. Treatment is made with local and systemic antimycotics but identification and control of predisposant factors has an essential role.

Malasezioza sau pitirosporoza este levuroză produsă de o multiplicarea anormală la suprafața tegumentului şi a conductului auditiv extern a levurilor lipofile din genul Malassezia, denumit până în 1984 Pithyrosporum. Sunt levuri lipsite de capsulă, cu înmugurire unipolară din acelaşi loc, de formă globuloasă, ovoidă, elipsoidă sau chiar cilindrică, măsurând 2-7 µm, în raport de specie. Nu formează în organism decât filamente foarte scurte.
Poziția taxonomică a levurilor din genul Malassezia este încă discutată. Guillot J., 1995 (citat de Paul I., 2000 [ 8 ]) le-a încadrat în Phylum Basidiomycotina dar recunoaşte existenţa unor diferenţe faţă de alţi membri ai acestui Phylum. În 1996, Gueho E. şi col. (citat de Guillot J., 1998 [5]), pe baza cercetărilor de biologie moleculară au descris în cadrul genului Malassezia 7 specii: M. furfur, M. sympodialis, M. pachidermatis, M. globosa, M. obtusa, M. restricta şi M. SlooffiaE. Dintre acestea, M. furfur este mai frecvent întâlnită la om şi la caprine (Yager şi col., 1993), M. slooffiae infectează suinele, M. Pachidermatis, carnivorele şi în special câinii, M.symposialis şi M. globosa, felinele (Guillot J. Şi col., 1995, citat de Paul I.,2000 [8]). Infecţiile carnivorelor şi în special ale câinilor sunt cele mai frecvente mai bine cunoscute. Există o predispoziţie de rasă, cel mai frecvent fiind afectaţi câinii Baset, apoi rasele West Higland White Terrier, Coker Spaniel, Setter, Ciobanesc german etc, indiferent de vârstă şi sex. Mauldin şi col., 1997 (cit. de Paul I., 2000, [8]) consideră femelele şi masculii castraţi ca avand un risc crescut de infecţie. Prezenţa pliurilor cutanate ar fi de asemenea un factor predispozant (Guaguere şi Prelaud, 1996).
Miceţii se localizează preferential la nivelul conductului auditiv extern, al buzelor şi pielii interdigitale, mucoasei anale şi sacilor anali, de unde îşi manifestă agresivitatea numai secundar unor factori favorizanţi. Fiind lipofili, patogenitatea este favorizată de secreţia excesivă de cerumen sau sebum, umiditatea excesivă, stări de imunodepresie (hipercorticism, hipotiroidie), afecţiuni congenitale, stări de hipersensibilizare (atopii cronice), tratamente abuzive cu antibiotice etc. Din experienţa noastră infecţia este cel mai adesea secundară dermatitelor seboreice cu etiologie diversă, mai frecvent alergice, tratate prelungit cu corticoizi.
Manifestarea clinică cea mai frecventă este otita externä ceruminoasă. Se întâlneşte mai ales la rasele de câini cu urechi lungi, la care posibilităţile de aerare a conductului auditiv sunt mai dificile şi ca atare acesta oferă condiţii optime pentru dezvoltarea lui M. pachidermatis (4).
Inflamaţia poate fi unilaterală sau bilaterală şi se caracterizează prin entem, tumefierea moderată a pielii şi hiperproducţie ceruminoasă maronie, prescasă sau uscată, oxidată, deci cu miros rânced. În 42% din cazuri, miditatea locală favorizează grefarea infecţiilor secundare, cele cu Staphylococcus intermedius situându-se pe primul plan, transformånd procesul într-o otită supurativă. Eritemului şi tumefierii pielii conductului auditiv i se adaugă hiperplazia pielii asociată cu formarea de mici ulcere ale canalului. În lumenul acestuia se constată exsudat cenușiu gălbui, uneori de aspectul albuşului de ou. Procesul se extinde adesea la urechea medie şi mai rar la cea internă (2). Diagnosticul se precizează prin examenul cerumenului etalat pe lamă şi colorat Gram sau May-Grünwald-Giemsa şi cultivarea levurii pe mediu Sabouraud cu adaos de ulei de măsline.
Dermatita seboreică se traduce prin alopecie difuză, zone eritematoase (macule), papule şi cruste, cu marginile neregulate sau plăci de hipercheratoză, lichenizate şi hiperpigmentate, situate mai frecvent pe faţă, regiunea cervicală, axilară, inguinală, ventroabdominală şi extremităţile distale ale membrelor (2, 9). Dermatita atopică se asociază la 28% din cazuri, iar Chermette şi Bussiéras, 1993 [2]) au semnalat la câinii din rasa West Higland White Terrier existenţa unor inflamații ale limfonodurilor satelite.
Examenul histologic relevä hipercheratoză superficială şi foliculară cu numeroase levuri şi filamente PAS pozitive, situate în epidermul superficial şi infundibulul foliculilor piloşi. Se adaugă spongioza epidermului cu formarea de pustule bogate în eozinofile şi neutrofile şi proliferarea celulelor bazale ale epidermului, care pătrund sub formă de muguri în stratul superior al dermului. La nivelul dermului se constată infiltrate limfocitare, plasmocitare, mastocitare, eozinofilice şi neutrofilice în complexele glandulare perifoliculare (2, 8, 9).
Autorul a constatat în otita externă, prezenţa de ulceraţii şi hipertrofia glandelor sebacee (Fig. 1, 2)
Dată fiind apartenenţa lui M. pachidermatis la flora spontană a pielii se poate vorbi despre o dermatită malaseziană numai la cazurile la care folosind metode citologice, histologice sau culturale adecvate, se constată prezenţa miceţilor în număr mare, la suprafaţa pielii inflamate, (Morris şi col., 1998, citaţi de Paul I., 2000, [8]). Şi în acest caz, examenul scvamelor cutanate mai ales prin metoda PAS dar şi prin Giemsa, albastru de metil sau Diff-Quick, cât şi biopsiile cutanate şi mai ales cultivarea miceţilor, confirmă diagnosticul. Malassezia spp se diferenţiază de alte levuri prin mugurii cu bază largă de implantare (4).
Miceţii cresc pe mediul Sabouraud-dextroză-agar, la temperatura. camerei (mai bine la 30-35C), izolarea fiind favorizată de adausul pe mediu a unul strat fin de ulei de măsline sau alt ulei vegetal, în proporţie de 2-10% (3, 9). În leziuni, miceţii se asociază frecvent cu Staphylococcus spp, Streptococcus spp., Candida spp etc (8, 9). Tratamentul local se poate face cu miconazol, nistatin, tiabendazol, ionofori sau clorhexidină. Pe cale orală se utilizează antimicotice sistemice.

Ketoconazolul (Nizoral) este un antifungic utilizat atât în terapia sistemică, cât şi sub formă de preparate topice. Este activ împotriva levurilor (Candida, Malassezia), împotriva fungilor dermatofiţi (Microsporum, Trichophyton, Epidermophyton) ca şi în numeroase micoze sistemice: coccidioidomicoza, blastomicoza, histoplasmoza, paracoccidioidomicoză. În micozele sistemice severe se poate utiliza în asociere cu amfotericina B.

Dozele obişnuite, pe cale orală, sunt de 10-20 mg/kg/zi. În cazul utilizării de durată poate determina tulburări digestive, hepatice, nervoase, şi endocrine. Poate avea efect teratogen. Derivatii triazolici: sunt antimicotice mai noi, preferate faţă de derivaţii imidazolici, datorită reacţiilor adverse mult mai raduse. Itraconazolul se administrează exclusiv pe cale orală, în doză de 10mg/kg/zi (1-2 prize), fiind indicat atât în tratamentul micozelor sistemice, cât şi al celor cutaneo-mucoase. Este contraindicată asocierea medicamentului cu astemizol (hismanal) şi terfenadină, cărora le potenţează cardiotoxicitatea, precum şi asocierea cu ciclosporină, căreia îi potenţează nefrotoxicitatea (3). Identificarea şi combaterea factorului predispozant asigură succesul terapeutic. Având în vedere portajul ridicat al micetului şi caracterul său lipofil, sunt recomandate îmbăieri periodice cu soluţii antimicotice, la toate cazurile de dermatită seboreică: Germostop (clorhexidină), odată pe săptămână, 4 săptămâni.

BIBLIOGRAFIE

1. CHERMETTE R., (1994) Les prelevements en mycologie medicale et leur utilisation chez les carnivores domestiques. Point. Vet., 26, 67-70; 2. CHERMETTE R., BUSSIERAS J., (1993) – Abrege de Parasitologie
   Veterinaire Fasc.V., Mycologie veterinaire. Ed.Service de Parasitologie, E.N.V.Alfort;
2. COMAN I., MARES M., (2000) – Micologie medicală aplicată, Ed. Junimea; 4. EUZEBY J., (1994) Mycologie Medicale Comparee, tome II., Ed. Fondation Merieux, Lyon;
3. GUILLOT J., GUEHO E., MIALOT M., CHERMETTE R., (1998) Importance des levures du genre Malassezia en dermatologie veterinaire Point Vet., 29 (193), 691-701;
4. LUNGU T., BÂRZĂ H., MURGU I., MACARIE I., POPOVICIU A., (1975) – Dermatologie veterinară. Ed. Ceres, Bucureşti;
5. MITREA I.L., (2002) Bolile parazitare la animale, Ed. Ceres, Bucureşti; 8. PAUL I., (2000) Etiomorfopatologie veterinară, vol. II, Ed. Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi;
6. SCOTT D.W., MILLER W.H., GRIFFIN C.E., (1995) -„Muller and Kirk’s Small Animal Dermatology”, 5th ed, WB Saunders Co, Philadelphia,
7. SOLCAN GH, MITREA I.L., MIRON L., CARMEN SOLCAN, (2003) – Dermatopatologia animalelor de companie, Ed. „I. Ionescu de la Brad”, Iaşi;
8. ŞUTEU I., DULCEANU N., (2001) Parazitozele cutanate la animale, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca;
9. VAN CUTSEM J., ROCHETTE F., (1992) – Mycoses des animaux domestiques Janssen Research Foundation.

Articol publicat in Revista Romana de medicina veterinara vol.18, 1/2008

Related posts:

Bolile parazitare la câine Boala fricii Afecţiunile stomacului şi a intestinelor Bolile pielii Cele mai intalnite boli la Husky Siberian Epilepsia la caine Zoonoza Importanta probioticelor pentru sanatatea animalelor de companie Afecţiunile dintilor la câine Înţelege-ţi câinele !? Cum să-l înveţi comanda Şezi?! Babesioza Administrarea medicamentelor în ochi Deparazitarea externa Administrarea medicamentelor în urechi Agresivitatea canina Rasele de caini, pe grupe si categorii Coronaviroza Sindromul de colon iritabil Cainele bolnav