Mops – Pug – Carlin
Rasă veche, de provenienţă chineză, urmaşă a lui „Pai”, câinele mic al împăraţilor chinezi. A fost adus în Europa de negustorii olandezi din Compania Indiilor. S-a răspândit repede, devenind preferatul nobililor şi curţilor regale din Anglia, Olanda, Franţa şi Italia. Faima lui a devenit şi mai mare după ce, în războiul cu spaniolii, a scăpat viaţa regelui Wilhelm Taciturnul, dând alarma la apropierea duşmanului. Numele de „Carlin” i-a fost dat de Carlino, un artist de la „Comedia dell’Arte” care interpreta rolul lui Arlequino, purtând pe faţă o mască neagră, care semăna exact cu capul lui Carlin. Germanii l-au numit Mops, iar englezii Pugg şi, astfel, a devenit Mops-Pugg-Carlin.
Este un câine cu figura urâtă, adesea supărăcios, însă foarte duios. Nu cere decât puţină dragoste de la stăpânul său faţă de care este extrem de afectuos. Are corpul robust, bine legat, de formă pătrată, capul foarte mare şi rotund. Craniul este plat, fără riduri, botul scurt şi pătrat dar nu ridicat în sus, puţin turtit, fruntea foarte lată, cu cute adânci şi mari. Ochii de culoare închisă, sunt mari, proeminenţi, rotunzi, cu o expresie blândă, strălucitoare dar focoasă când câinele este excitat. Mască neagră.
Urechile de textură fină sunt mici, moi la pipăit, catifelate ; sunt de două feluri : în formă de „trandafir” şi de „nasture” ; ele sunt ataşate sus pe cap şi atârnânde. Trupul este scurt şi compact, lat şi îndesat, de formă pătrată, pieptul lat, gîtul scurt şi gros, şalele puternice. Picioarele sunt drepte şi viguroase, bine ataşate, labele nu prea mari şi nici prea rotunde. Coada dublu inelată — „goarnă de poştă” — este purtată pe spate. Părul este neted, scurt, des, moale şi lucios.
Este foarte prietenos, expansiv, devotat, îşi iubeşte mult stăpânul, însă este agresiv cu străinii. Respiră greu şi zgomotos, ca un astmatic. Naturalistul Brehm spunea despre el că „este câinele tipic pentru fetele bătrâne”.
Un bun câine de pază şi de însoţire.
Înălţimea : Greutatea :
M. 30—35 cm M. 6,3—8 kg
F. 30—35 cm F. 6,3—8 kg
Culoarea părului :
Argintiu, portocaliu, galben, negru ; mască neagră, pete negre pe cap şi urechi, semne negre intense pe frunte ; aluniţe negre pe fălci