Turbarea este o boala infectioasa, acuta, ce se intalneste la toate speciile de animale cu sange cald, caracterizata prin tulburari grave ale sistemului nervos central (encefalomielita), terminandu-se intotdeauna cu paralizie si moarte, atat la nimale cat si la om.

Contaminarea la animale si om.
Turbarea este o boala cu focalitate naturala, cu aparitie sporadica si uneori enzootica (apar un numar mai mare de cazuri), incidenta maxima a bolii primavara si toamna – este legata de perioadele de imperechere a carnivorelor salbatice si a cainilor.
Boala este raspandita in toata lumea, dupa datele OMS in 100 de tari, exceptie fac continentele, Australia si Antartica, cateva tari insulare: Anglia (din 1926), Noua Zeelanda, Havai, Cipru si tarile scandinave. In lume se inregistreaza anual 500.000 de tratamente la oameni, dupa muscatura si 1000-2000 de decese.
In tara noastra a fost dintotdeauna raspandita datorita diversitatii faunei salbatice in paduri, luncile Dunarii (in special lupi si vulpi, dar si alte rezervoare naturale) dar si din cauza existentei unui numar foarte mare de caini (4-5 milioane) dintre care o mare parte vagabonzi.
• Etiologia (cauzele bolii). 
Agentul cauzal al bolii este virusul rabic, care are o afinitate mare pentru sistemul nervos central si pentru glandele salivare.
Virusul rabic formeaza in protoplasma celulelor nervoase la om si animale, incluzii denumite corpusculii Babes-Negri.
Animalele de laborator: cobaii, soarecii, hamsterii sunt foarte sensibile la infectie.
Virusul patrunde in organism prin muscatura sau zgarietura, intepatura si se propaga spre sistemul nervos central de-a lungul nervilor. Ajung la creier (encefal) se multiplica si dau encefalita rabica dupa care se disperseaza in organism pe tot traiectul nervilor. Imbolnavirea animalelor si omului depinde de cantitatea de virus patruns in organism, de numarul muscaturilor, de profunzimea si localizarea lor.
Foarte grave sunt zgarieturile de gheare de pisica deoarece aceste animale isi ling adesea fata palmara a labelor anterioare si ghiarele pot fi astfel incarcate cu saliva infectanta.
Au fost si cazuri de turbare la om prin lingerea de catre cainele bolnav a pielii, cu zgarieturi proaspete sau in cazul efectuarii autopsiilor la animale si oameni.
De asemenea insectele hematofage si liliecii pot transmite boala.
Rezervorul de virus rabic nativ (virus de strada) este cel domestic (caine, pisica, bovine, cabaline, porcine) si cel silvatic (vulpi, lupi, bursuci, vidre, sobolani, vampirii si liliecii).
• Simptomatologia bolii la animale. 
Formele principale de manifestare:
a) forma paralitica si b) forma furioasa.
in forma furioasa se disting trei faze (perioadele):
Perioada prodromica – modificari ale comportamentului animalelor, care devine capricios, iritabil, agitat sau dimpotriva ata ascuns, nu mai raspunde la chemari, latra fara motiv, vocea este voalata, pierde pofta de mancare, inghite diverse obiecte dure, apare o faringita.
in perioada de stare – cainele devine foarte agitat, furios, sfasie obiectele din jur, are accese de furie care altereaza cu depresiunea. Nu prezinta hidrofobie (frica de apa) cum se intampla la om, devine agresiv, ataca alte animale si omul. Cainele are tendinta de a fugi de acasa, alearga n.econtrolat, musca tot ce intalneste, urla.
in perioada paralitica apare paralizia ce afecteaza faringele, limba, maxilarul inferior, partea de dinapoi a corpului, temperatura creste la inceput apoi scade brusc. Moartea se produce prin asfixie, prin paralizia centrului bulbar.
Forma paralitica sau muta, incepe cu simptome similare celor din forma furioasa, dar mult mai sterse, fara excitatie si agresivitatet Apare paralizia maxilarului inferior, gura larg deschisa din care curge o cantitate mare de saliva filanta (care se intinde), limba atarna din gura.
La celelalte specii de animale boala evolueaza asemanator, la pisica forma furioasa.
• Manifestarea bolii la om.
Incubatia (durata de timp de la patrunderea virusului in organism pana la aparitia bolii) este de 20-60 de zile (extreme 5 zile la 2 ani). Sub 1% din cazuri au incubatia de 1 an sau mai mult. Se disting urmatoarele faze:
Faza prodromala: bolnavul prezinta modificari de comportament, cefalee (dureri de cap), indispozitie, stare depresiva sau excitatie. La locul muscaturii sau zgarieturii apare o iritatie locala, arsura si dureri care din cand in cand cedeaza, stare de hiperestezie (sensibilitate crescuta a pielii), sensibilitate accentuata la lumina si zgomot, vocea ragusita, dispare pofta de mancare, secretie abundenta de saliva, greutate la inghitire.
Perioada de excitatie: apar forme furioase, teama de a inghiti apa, contractura dureroasa a musculaturii faringelui. Apare o stare de excitabilitate extrema, agitatie, furie, teama de curentii de aer (aerofobie), mirosul exagerat, auzul defectuos, insomnie, nu suporta lumina. Se instaleaza greutatea in respiratie, vocea ragusita, saliva curge din gura, pulsul accelerat, temperatura 38-39 °C. Moartea survine la 2-3-7 zile de la inceputul bolii. Nu exista scapare.
Turbarea paralitica, mat ales cand este transmisa de vampiri (lilieci), boala are caracterul paralitic de la inceput. Bolnavul are stare de somnolenta, nu apare teama de apa. Paralizia se instaleaza treptat, bolnavul este constient si moare la 8-10 zile prin insuficienta respiratorie si colaps.
• Diagnosticul. 
La om stabilirea diagnosticului se face pe baza simptomelor si anamnezei (in legatura cu imprejurarile in care a fost muscat).
Boala se poate confunda cu encefalomielitele, poliomielite (forma paralitica), tetanosul (contracturi si miscarea unor gr.upe de muschi), d„elirum tremens (boala alcoolica cronica). De aceea este nevoie de examenul de laborator: punerea in evidenta a virusului din saliva, inocularea intracerebrala la soarece, examen microscopic – punerea in evidenta a corpusculilor Babes-Negri (metode valabile si la animale si la om).
Animalul suspect de turbare se izoleaza si se tine sub control 10 zile, timp in care se poate preciza diagnosticul; examenul microscopic – prezenta corpusculilor Babes-Negri, in cornul lui Amon; inocularea suspensiei cerebrale pe animale de laborator.
– Tratamentul 
– principii de baza, ca virusul vaccinai sa ajunga la sistemul nervos central, inaintea celui vaccinai.
Tratamentul   se   face   cu   vaccin   si   cu   ser   antirabic, gamaglobuline   rabice,   tratamentul   local   al   plagii,   spalare, dezinfectie   cu   alcool   60-70°   (dupa   spalarea   c’u   sapun   si, detergenti), aplicatii locale (infiltratii cu ser antirabic).
Este bine ca vaccinarea antirabica preventiva sa se faca personalului veterinar predispus infectiei. In cazuri de muscatura, se va anunta dispensarul veterinar pentru izolarea animalelor si controlul cainilor, iar persoana muscata se trece in observatia dispensarelor (centrele) >antirabice de specialitate pentru inceperea vaccinarilor si ‘feminizarilor.
– Profilaxie 
– vaccinarea preventiva a cainilor, evitarea muscaturilor la animale de catre animalele salbatice, vaccinarea antirabica a efectivelor de animale care sunt trimise la pasune in zona montana.
– vaccinarea antirabica a cainilor sanatosi
– cainii si pisicile care au muscat oameni se tin sub Observatie 10 zile de la muscatura
– este interzis consumul carnii, laptelui si altor produse provenite de la animale bolnave sau suspecte de turbare
– cadavrele animalelor cu turbare sau suspecte sunt distruse
– animalele de ferma din focare se vaccineaza si se tin sub observatie timp de 6 luni, bovinele si cabalinele si timp de 3 luni ovinele si porcinele
– distrugerea animalelor salbatice din zonele unde exista focare de turbare
– persoanele muscate de caine turbat sau suspect se vor indruma in cel mai scurt timp la cel mai apropiat centru antirabic
– se vor indruma spre vaccinare si persoanele care au ingrijit sau jupuit animalele sau au manipulat carnea acestora.

Related posts:

Gripa (Influenta) Candidoza Leishmanioza Histoplasmoza Reducerea riscului de infecţie cu Salmonella de la reptile ECHINOCOCOZA CHEILETIELOZA Actinobaciloza Pasteureloza Zoonozele SCABIA (Râia) Coccidioidomicoza Sporotrichoza Boala zgârieturii de pisică Gastroenterita produsă de virusul Rota Boala de Marburg Balantidoza Variola maimuţelor Cenuroza Rujetul