Spitii — Poephila acuticouda (Gould)

Durata de citire: 3 minute

Descriere. Penajul este de culoare cenuşiu-albăstruie pe creştet, ceafă şi părţile laterale ale gâtului; pe obraji culoarea aceasta se prezintă într-o nuanţă mai deschisă. Frâul este negru. O dungă neagră, lată porneşte peste târtiţă şi se prelungeşte în părţile laterale ale corpului, în jos. Res­tul penajului pe târtită şi acoperitoarele penelor cozii sunt de culoare albă. Penele de la mijlocul cozii se prelungesc cu nişte vârfuri ascuţite (de unde şi denumirea comună a speciei). Penajul spi­nării şi acoperitoarele aripilor sunt de culoare brună. Remigele exterioare au câte o dungă subţire al­bicioasă. Penele de pe beregată şi guşă au o co­loraţie neagră formând o pată distinctă de restul penajului înconjurător. Pieptul şi abdomenul, până la dunga neagră ce coboară de pe târtiţă, au cu­loarea roşiatică de vin. Ochiul este roşu-brun, iar ciocul, puternic, este galben sau roşu închis. Pi­cioarele au culoarea carniol.
Dimorfismul sexual foarte slab; numai pata de sub cioc şi penele ascuţite din mijlocul cozii ceva mai lungi,   deosebesc  masculul   de  femelă.   La  păsările adulte lungimea corpului este de circa 17 cm, fe­melele fiind, de regulă, ceva mai mici. Aceste in­dicii pentru determinarea sexelor nu sunt valabile decât atunci când exemplarele sunt mature, adică atunci când au împlinit un an. Sexul puiendrilor poate fi determinat cu siguranţă numai pe baza cântecului masculilor. Dar şi din acest punct de ve­dere sînt semnalate excepţii. Unii masculi nu cântă; sunt aşa-numiţi muţi.
Subspecia tipică (cu ciocul galben) a fost adusă în Europa în 1897. Puţin mai târziu după 1900 a fost adusă şi cealaltă subspecie în Europa, dar subspecia acuticauda a fost preferată multă vreme subspeciei hecki (cu cioc roşu). Împerecherea între cele două subspecii se face fără nici o greutate. Se pot împerechea numai exemplare din aceeaşi sub­specie, pentru a păstra puritatea geografică a subspeciilor.
Datorită frumuseţii penajului aceste păsări sunt mult agreate de crescători. Ele pot fi crescute atât în colivii mari ca şi în voliere. În ambele situaţii se reproduc fără greutate şi din acest punct de vedere ele sunt alături de zebre, pescăruşi japonezi  şi  orezari,  păsărele  ideale  pentru  începători în creşterea păsărilor exotice de decor.
Tempera­tura favorabilă pentru aceste păsări nu trebuie să scadă sub 14°C. Nici umiditatea relativă a aerului nu se recomandă să fie prea ridicată, având în vedere că habitatul lor natural este, din acest punct de vedere, uscat şi călduros.
 Areal şi mod de trai. Această specie este origi­nară din Australia, fiind răspîndită în zona de stepă uscată cu Eucaliptus, din nordul continen­tului. În Australia această specie se prezintă sub două subspecii: Poephila acuticaud

Strigăt şi ademenirea femelei. Strigătul de chemare este la masculi: „iiiiht” iar la femele aproximativ diferit: „iieeht”.   Datorită lui pot fi deosebite   sexele. Cântecul masculilor adulţi se aseamănă cu al botgrosului şi se termină cu un dublu „cvia-cvia”. Când masculii tineri devin apţi de împerecheat în­cepe dansul nupţial, care la masculii adulţi este mult mai scurt. Masculii tineri ţin un pai în ciocul îndreptat în sus şi cântă. În felul acesta pata nea­gră de pe beregată iese în evidenţă cu atîât mai mult că penele din această zonă sunt puţin înfoiate în acest timp. În acelaşi timp el execută, într-un tempo lent, mişcări de îndepărtare şi de apropiere de femelă, după care îşi calcă femela. Masculii bătrîni cântă foarte puţin şi apoi urmează copulaţia.a acuticauda (Gould), cu ciocul de culoare galbenă şi Poephila acuti­cauda hecki Heinroth, are ciocul de culoare corai până la roşu intens cu penajul mai viu colorat decât subspecia precedentă (tipică). Prima subspecie este cantonată în partea nord-vestică a teritoriului, iar cealaltă (cu ciocul roşu) în partea nord-estică până în Queensland. Subspecia tipică a fost descoperită şi descrisă în anul 1839. Cealaltă subspecie a fost descoperită şi descrisă abia în anul 1900.


Call Us